Plăci semirigide din vată minerală cașerată cu aluminiu Gecsatherm® VPG 34 ALU

Descriere Produs – Plăcile semirigide din vată minerală Gecsatherm® VPG34 ALU sunt compuse din fibre minerale anorganice legate între ele cu rășină polimerizată, pentru a forma o saltea omogenă, cu proprietăți mecanice deosebite datorită sistemului special de distribuție a fibrelor și a liantului.

Aplicații – Se utilizează pentru izolarea termică și fonică a pereților exteriori, mansardelor, intradosurilor planșeelor la interior, (garaje, subsoluri etc.) etc. Acestea se montează cu fața aluminizată spre interior, pentru a mări eficiența izolației termice și a obține efectul de termos. Pe lângă rolul de a reflecta radiațiile de căldură înapoi în spațiul locuit, aluminiul constituie și o barieră de vapori care limitează migrația vaporilor din interiorul încălzit. La intradosurile planșeelor, plăcile trebuie fixate cu dibluri metalice cu rozetă. La execuție, după montarea termoizolației, se va acorda o atenție deosebită etanșării spațiilor dintre saltelele de vată. Pentru această operațiune, se va utiliza banda autoadezivă aluminizată, special destinată acestui scop. Având o structură solidă și omogenă, plăcile semirigide din vată minerală Gecsatherm® VPG34 ALU nu se vor destrăma și nu se vor tasa în timp,asigură o excelentă izolație fonică datorită structurii fibroase a materialului, sunt foarte ușor de manipulat și instalat.

Caracteristici

– coeficientul de conductivitate termică, λ10=0,034 W/mK
– clasa de reacție la foc, Euroclasa A2 
– viteza de transmisie a vaporilor de apă, g=8208,8 mg/m2h
– permeanța la vaporii de apă, W=5,9 mg/m2hPa
– permeabilitatea la vaporii de apă, δ=0,3 mg/mhPa
– factorul de rezistență la difuzia vaporilor de apă, μ=2,4
– grosimea stratului de aer echiv. difuziei vaporilor de apă, Sd=0,1 m
– coeficient de absorbție acustică:αw= 0,85, clasa B de absorbție acustică

Depozitare și Păstrare

– Se depozitează în poziție sau verticală, în spații închise, uscate, pe rafturi
– Spațiul de depozitare trebuie să asigure stabilitatea produselor.
– Se recomandă ca utilizarea să se facă pe bază FIFO- primul intrat, primul ieșit
– Nici un material sau grup de materiale specific nu este probabil să reacționeze
cu produsul pentru a produce o situație periculoasă
– A se feri de de intemperii, ploaie, ninsoare, expunerea îndelungată la razele solare
– Paleții întregi cu folia de protecție intactă, se pot depozita la exterior pentru
o perioadă de maxim 6 luni. După această perioadă există riscul de decolorare
a ambalajului (foliei) din cauza soarelui (radiația UV). Chiar dacă această
decolorare a ambalajului se produce, calitățile produsului nu sunt afectate